Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1282, când părintelui Reinaldus de Stolchumbrecht i se confirmă de către Vatican drepturile de protopop.

Se presupune că părţile mai vechi ale incintei din partea de est şi de vest ale cetăţii să fi aparţinut unei cetăţi mai reduse decât cea de azi. Ea a fost mărită în cursul secolelor după necesităţi. În partea de nord se află o capelă gotică, a cărei urmă se poate constata astăzi în parterul turnului – clopoţnita cu boltă în cruce. În est cetatea a avut un zid împrejmuitor în formă poligonală, din care s-au păstrat unele elemente de stil.

Acest edificiu datează probabil din prima parte a secolului XIV-lea. Capela ar putea fi identică cu Capela Tuturor Sfinţilor, mentionată în analele Parohiei Evanghelice, datată cu anul 1342. Cu această fortificaţie populaţia săsească a locului şi-a construit un adăpost împotriva invaziilor repetate ale trupelor turceşti. Prima invazie de acest fel s-a întâmplat în 1433 şi a fost respinsă.

După mijlocul secolului a XIV-lea s-a construit în incinta cetăţii o bazilică gotică de proporţii mari, care despărţea curtea în doua. Au ramas părţile laterale înspre vest, sud şi est ale bisericii, precum şi stâlpii. Bolţile bisericii probabil nu au fost efectuate.

În secolul al XV-lea cetatea se extinde spre sud, ridicându-se în jurul fântânii un bastion. În 1529 cetatea este cucerită de către trupele lui Ianos Zapolya. În 1602 a fost ocupată de Mozes Szekely, comandantul trupelor lui Sigiszmund Bathori. În 1658 rezistă unui asediu al comandantului turc Ali Pasa.

În anul 1706, în răscoala de sub conducerea lui Ferencz Racozi, trupele comandantului de oaste Lorentz Petri au cucerit cetatea şi au devastat-o, plecand abia în anul 1707.

După 1717 cetatea se repară în diferite rânduri. Este şi perioada ultimei epidemii de ciumă care a cutreierat Europa de la vest la est.

În anul 1855 se dărâmă o parte din zidul bisericii neterminate din incinta cetăţii. Materialul rezultat va fi folosit la executarea unui zid protector al cimitirului nou.

În 1870 s-a prabuşit turnuleţul de sud-est între curtea interioară şi cea exterioară a cetăţii, iar în 1872 s-a prabuşit şi o parte din zidul de împrejmuire al “Vorburg”-ului din partea de sud-est.

În anul 1959 s-au reparat din fonduri puse la dispoziţie din partea statului, turnurile şi curtea cetăţii.